Locale

RO100 Londra – organizează Charitable Movie Night – Seară de film caritabilă, unde biletul este 10 lire. Donația merge către "Casa Sf. Iosif", o casă unde 8 măicuțe au grijă de 150 de copii orfani sau care vin din familii nevoiașe cu vârste de la 3 la 18 ani.

Povestea lor a început acum 21 de ani, când fundația elvețiană Basel Hilft a construit imobilul de 200 de camere pe care l-a dat apoi în grijă congregației Inimi Neprihănite.

Măicuțele, conduse de Sora Emilia, sunt cele care au grijă de toți copiii care le calcă pragul și care le oferă acestora un cămin călduros și plin de dragoste. Educația copiilor este tratată cu cea mai mare seriozitate. Cu sprijinul și îndrumarea măicuțelor, toți acești copii minunați ajung la facultate sau în școli profesionale, printre cei care au terminat studiile superioare numărându-se medici și profesori.

De la început, Casa Sfântul Iosif nu a avut niciun fel de finanțare de la stat, supraviețuind numai din donații și ajutorul voluntarilor. Este un lucru extraordinar și extrem de impresionant ținand cont că, în medie pe lună, cheltuielile ajung la 15.000 de euro! Deși trăiesc de la lună la lună, măicuțele folosesc fiecare ban pentru a trimite copiii în tabere și alte activatati menite să îi facă să uite de situațiile din care au venit. De aceea fiecare sumă strânsă contează enorm!

Fiți alături de noi și ajutați-ne să ținem Casa Sfântul Iosif deschisă pentru cei 150 de copii pe care îi au în grijă! Copiii aceștia sunt viitorul României, iar educația și îngrijirea lor sunt unul dintre cele mai onorabile scopuri la care putem să lucrăm împreună.

Pentru donații, puteți accesa acest link.