Locale

Platforma România 100 crește prin comunități locale. Din Viscri, Dumbrăvița și Gornet până în Cluj, Bacău, Buzău, Galați, Iași, Zalău, Arad și Timișoara. Diaspora este reprezentată în Londra, Paris, Bruxelles sau chiar Dubai. Avem comunități în București -Titan, Titan Ozana, Victoriei, Corbeanca, Comănești. Veți găsi detalii despre comunitățile create la www.ro100.ro/echipa.

Pentru că primim numeroase mesaje cum vă puteți implica, un prim pas este să fondați comunități locale RO100. Schimbarea începe cu dumneavoastră!


Vedeți aici lista comunităților locale deja existentehttps://goo.gl/VbpBCQ


În câțiva pași, cu multă voință și dorință de schimbare puteți să veniți alături de noi:

   1) Citiți cu mare atenție Ghidul pentru crearea si dezvoltarea Comunităților locale și Codul etic și de conduită RO100,
   2) Găsiți cel puțin patru prieteni/cunoștințe, care doresc să se implice civic.
   3) Vă întâlniți, discutați și stabiliți care sunt obiectivele viitoarei voastre comunități locale Ro100. Ele trebuie să fie clare, cu rezultate vizibile, măsurabile și cu impact pozitiv în comunitatea voastră.
   4) Identificați prima activitate pe care o veți realiza în decurs de 30 de zile de la validare. Găsiți inspirație în ghidul "100 de moduri de a te implica". 
   5) Vă depuneți candidatura în formularul dedicat
   6) Veți fi contactați de către echipa Ro100 Comunități locale pentru a ne cunoaște, într-un interviu.

*Menționăm că o comunitate Ro100 poate fi formată doar după aprobarea acesteia de către echipa România 100, prin completarea link-ului menționat mai sus. Comunitățile care nu trec prin acest proces nu pot fi considerate comunități România 100 și nu vor avea acces la resursele dedicate lor.

Avem nevoie ca, prin dumneavoastră, să ne conectăm mai bine la realitățile din teritoriu și să arătăm că împreună, putem schimba România!


Nu mai stați deoparte, vă așteptăm alături de noi!

Echipa Ro100 Comunități locale

locale@ro100.ro