Locale

Nu știm voi ce faceți de Crăciun, dar RO100 Zalău, împreună cu RO Solidaritate Paris, s-au aliat pentru a oferi daruri speciale tuturor pruncilor defavorizați din Chieșd, Sălaj.

Peste 200 de copii și tineri trăiesc într-o zonă în care nu există noțiunea de activități amuzante, educative, în serile lungi, de iarnă. Nu există nimic... Voluntarii s-au gândit că o jucărie, o ciocolată și o carte, potrivite pentru vârsta fiecăruia dintre ei, le vor aduce bucurie, le vor deschide orizonturile spre o lume mai bună.

RO Solidaritate se ocupă, la Paris, de strâns donații și apoi de comandat cărți potrivite la o editură românească. Voluntarii RO100 Zalău vă propun să ajutați cu donații pentru a putea face acele pachețele cu o jucărioară și o ciocolată, potrivite pentru fiecare categorie de vârstă.

Iată datele contului: RO45BTRLRONCRT038695000C, titular Platforma România 100 , cu mențiunea: cadouri de Crăciun pentru copiii din Chieșd (SWIFT: BTRLRO22)

Ce ziceți? Nu e mult. Dar ce bucurie va fi în ajunul Crăciunului în acel loc.