Comunicate de presă

În atenția Guvernului și a instituțiilor din subordine,

În atenția organelor de anchetă,

În atenția Colegiului Medicilor,

În atenția liderilor politici din coaliția de guvernare și din opoziție,

La doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamț, un nou incendiu face victime într-un spital din România. În ciuda repetării acestor dezastre în instituțiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giulești și până la Institutul Matei Balș reacția autorităților este transpartinic aceeași.

Societatea civilă vă solicită transparență în anchetarea acestei tragedii și în luarea măsurilor care se impun de urgență pentru a preveni repetarea ei. Este evident că modul în care s-a acționat până acum nu funcționează. Activitatea autorităților de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienții, familiile lor și cetățenii români în general să se simtă în siguranță și să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituțiilor finanțate din bani publici. Solicităm totodată să fie făcute publice rezultatele investigației de la incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, alături de măsurile luate și stadiul implementării acestora în celelalte spitale COVID din țară, inclusiv Institutul Matei Balș (cu sarcină similară asupra instalațiilor electrice, a echipamentelor cu oxigen etc.).

Românii nu mai vor să audă scuze și aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveți decența de a nu mai trata și tragedia de la Balș precum cazurile Giulești, Apuseni, Siutghiol, #colectiv - sub nicio formă nu vom accepta ca morții să fie găsiți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituție publică având atribuții de monitorizare și control și nicio persoană aflată în funcție publică și cu atribuții manageriale să nu își asume responsabilitatea pentru această tragedie.

De asemenea, vă atragem atenția că limbajul și tonul folosit în comunicarea publică trebuie să fie unul în acord cu atribuțiile și responsabilitatea asociate funcției publice a vorbitorului. Vă solicităm, așadar, să sancționați cu fermitate adresări de tipul ”Revolta e în capul dumneavoastră!” a dlui secretar de stat Raed Arafat, care nu se află la prima abatere de acest fel și căruia îi solicităm scuze publice pentru modul în care înțelege să trateze solicitări legitime de informații din partea reprezentanților presei și a cetățenilor. Solicităm tuturor politicienilor care nu au atribuții directe în această tragedie să respecte suferința victimelor și ale familiilor și să se abțină de la declarații, discursuri, postări sau alte inițiative cu scop electoral în legătură cu acest eveniment tragic.

Totodată, considerăm absolut necesar ca autoritățile să dea dovadă de empatie și decență în legătură cu victimele, familiile acestora și ceilalți pacienți internați în Institutul Matei Balș din București și în spitalele din toată țara. Considerăm intolerabil modul în care rudele au fost puse în situația de a căuta singuri informații despre pacienții internați, când instituția publică avea toate datele necesare pentru a anunța aparținătorii, așa cum ar fi fost firesc.

Mai mult, vă solicităm să găsiți urgent soluții pentru a garanta un management competent, fără numiri politice, prin Asconcurs și cu limitarea interimatului și a numărului de mandate posibile, precum și o cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituțiile din sistemul de sănătate.

Vă stăm oricând la dispoziție pentru grupuri de lucru și dezbateri ale unor inițiative concrete.

Organizații semnatare:
Geeks For Democracy
#REZISTENȚA
#Rezist MILANO
VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie
Forum Apulum
Reset  
Asociația civică VOLUNTARI ÎN EUROPA
Comunitatea Diaspora.ro
Inițiativa România
Brașovul Civic
Reactiv Brașov  
#activAG Piteşti
Asociația Aradul Civic
Corupția ucide
Platforma România 100
Oradea Civica 2017
Valea Jiului Society
Vă vedem din Sibiu

Asociația Dăruiește Viață

Foto Alex Dima