Comunicate de presă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat astăzi motivarea hotărârii privind cererea ministrului justiției de revocare din funcție a procurorului șef al Direcției Naționale Anti-corupție. 

 

Ministrul Toader a marcat un an de mandat, înaintând CSM pe 23 februarie 2018 solicitarea avizului pentru revocarea din funcție a procurorului șef al Direcției Naționale Anti-corupție. În motivarea avizului nefavorabil, CSM constată că niciunul din cele 20 de motive enunțate de ministrul Tudorel Toader în raportul său nu este întemeiat legal. Avizul nefavorabil al CSM ca garant al independenței justiției este ultimul act dintr-o serie lungă de contestări ale actului ministerial al lui Tudorel Toader.


Platforma România 100 atrage atenția asupra intenției declarate public a ministrului Toader de a sesiza Curtea Constituțională.  Acest mod de a inova procedural în fața eșecului face parte dintr-o abordare care aduce grave prejudicii procesului de reformă a sistemului judiciar și luptei împotriva corupției în România. Reamintim că în decursul ultimului an contestările publice din partea societății românești, a majorității magistraților români, precum și a celor mai importanți parteneri instituționali sunt fără precedent. (Comisia Europeană, Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, FMI, Departamentul de Stat al SUA).