Comunicate de presă

Platforma România 100 și Uniunea Salvați România anunță lansarea programului ”Valea Jiului - perspective de dezvoltare durabilă”, construit pe trei direcții principale: socială, economică și culturală. Programul va debuta printr-o dezbatere găzduită de cele două organizații pe data de 16 mai la MNAC și se va desfășura pe o perioadă de minimum șase luni. Acesta are ca scop identificarea problemelor specifice zonei și elaborarea de proiecte generate de locuitorii Văii Jiului care să contribuie la îmbunătățirea vieții acestora.

Prima etapă a programului este cea de documentare și cuprinde o serie de dezbateri și discuții cu actori din comunitățile locale. Pe baza acestei documentări, în a doua etapă, specialiștii Platformei România 100 și ai USR, împreună cu oamenii interesați din Valea Jiului, vor elabora proiecte specifice. A treia etapă este destinată implementării proiectelor, în paralel cu urmărirea îndeaproape a impactului creat în cadrul comunităților vizate.

Ideea unor rezolvări miraculoase, propuse fără consultarea civică firească, s-a dovedit de-a lungul timpului păguboasă și lipsită de rezultate concrete. Astfel, cel mai important aspect al programului este stimularea participării cetățenilor din Valea Jiului, atât în procesul de identificare a potențialului și nevoilor zonei, cât și a implementării proiectelor elaborate. 

Acest program își propune să devină un exemplu de implicare politică și civică în zonele cu problematici similare Văii Jiului.  

"Am ales Valea Jiului ca unul dintre proiectele noastre pilot pentru că situația economică și socială a zonei o impune cu siguranță și pentru că știm, încă din 2016 când eram la guvernare și inițiasem o astfel de abordare, că există voință la oamenii de acolo pentru a se implica. Nu este singura zonă care are nevoie de o intervenție rapidă, dar ce scoate în evidență Valea Jiului este istoria ei recentă care a creat un clivaj semnificativ la nivel social. Credem în nevoia de a face lucruri împreună și în necesitatea de a ne recupera pe noi ca societate. Nu putem considera că ne dezvoltăm ca țară dacă uităm sau ignorăm zonele cu probleme sociale și economice structurale, victime ale unor modele de dezvoltare depășite. Valea Jiului are nevoie de oamenii care locuiesc acolo, are nevoie de noi toți și de ajutor pentru găsirea celor mai bune căi prin care să vedem o creștere durabilă a zonei, mai multe locuri de muncă și o perspectivă care să lucreze în mintea locuitorilor, care să le dea speranța că zona lor nu este condamnată", a declarat Dacian Cioloș.

„Valea Jiului este o bucată de Românie care a fost manipulată și exploatată la fiecare ciclu electoral pentru voturi. Înainte de politică, însă, ar trebui pus interesul cetățenilor. La acest lucru ne-am gândit atunci când am hotărât să realizăm acest program împreună cu România 100. Credem că locuitorii zonei sunt cei mai în măsură să identifice problemele și să vină cu proiecte viabile pentru a dezvolta zona, iar suportul pe care venim să îl acordăm va fi unul care să îi potențeze pe toți cei care doresc să se implice. USR are deja o voce în Valea Jiului, iar cetățenii de acolo au la rândul lor o voce prin colega noastră, deputatul Cristina Prună care își alocă o parte însemnată a activității sale parlamentare acestei zone. A venit momentul să recuperăm imaginea Văii Jiului în mentalul colectiv și să contribuim împreună, ca societate, la dezvoltarea în mod sustenabil a acestei zone.”, a declarat Dan Barna, președintele USR.