Comunicate de presă

Platforma România 100 condamnă ferm practicile de intimidare a presei și consideră că șeful ANAF a explicat neconvingător și a arătat o lipsă totală de transparență în cazul controlului efectuat de către instituție la sediile a două redacții de presă. 

Platforma România 100 solicită explicații publice complete și cere transparență conducerii ANAF cu privire la inițierea acțiunilor de control la sediile Rise Project și Hotnews cu puțin timp înainte ca redacțiile acestor publicații să publice investigații referitoare la practicile companiei TEL DRUM și la legăturile acesteia cu Liviu Dragnea. Este inacceptabil modul de acțiune al ANAF care, în lipsa unor explicații publice clare, arată ca acțiunea de joi poate fi calificată drept un desant pentru intimidarea presei independente.

Publicarea de către Rise Project a investigației privind practicile de afaceri ale grupului care controlează compania TEL DRUM, una dintre firmele abonate la contractele cu statul, precum și ampla dezbatere publică rezultată, scot în evidență vulnerabilitatea crescândă a României față de proasta guvernare promovată tot mai agresiv de coaliția PSD - ALDE.    

România regresează într-un ritm accelerat în privința respectării standardelor de bună guvernare. După recenta exceptare a numeroase companii de stat de la respectarea standardelor de guvernanță corporativă, adoptată de coaliția majoritară, investigația Rise Project pune în lumină o dimensiune suplimentară a proastei guvernări, TEL DRUM fiind încă un exemplu edificator al ravagiilor pe care rețele politico-economice netransparente, camuflate printr-un acționariat obscur, le pot produce asupra finanțelor publice ale țării. 

Din aceste motive, Platforma Romania 100 solicită transparentizarea cadrului legal privind acțiunile la purtător nenominale.

Anul trecut, România a participat, prin ministrul justiției Raluca Prună, la Summit-ul Anticorupție de la Londra și unul dintre cele mai importante angajamente naționale a fost tocmai transparentizarea informațiilor referitoare la beneficiarii reali ai acțiunilor și tranzacțiilor comerciale. Platforma România 100 cere Guvernului României să adopte măsuri concrete în această direcție, prin transparentizarea cadrului legal privind acțiunile la purtător nenominale. De asemenea, solicităm măsuri clare de asigurare a integrității procedurilor de achiziții publice, prin restricționarea accesului companiilor cu acționariat netransparent, ascuns în spatele acțiunilor la purtător. România nu își poate permite asemenea vulnerabilități majore în cheltuirea banului public.

Platforma România 100 reamintește Guvernului României că anul viitor are termen de transpunere a Directivei europene 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, care prevede obligația Statelor membre de a lua măsuri de prevenire a utilizării abuzive a acțiunilor la purtător și a variantelor de acțiuni la purtător.