Comunicate de presă

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit cu puțin timp în urmă ca votul final pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor și procurorilor și cel privind modificarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate să fie date astăzi, imediat după comemorarea Majestății Sale, Regele Mihai I. 

Platforma România 100 constată cu indignare că o zi ce ar fi trebuit să fie marcată printr-o atmosferă solemnă, de doliu, de către Parlamentul României, ca organ reprezentativ suprem al întregului popor, este în mod cinic folosită de majoritatea parlamentară pentru a mai face încă un pas către atingerea singurului său interes: subordonarea justiției în raport cu politicul. 

Decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaților vine la doar puțin timp după ce GRECO, organul specializat în domeniul luptei anticorupție din cadrul Consiliului Europei, a anunțat că va începe o investigație privitoare la modificarea legilor justiției de către Parlamentul României. Situația actuală este cu atât mai alarmantă cu cât este pentru prima dată când GRECO utilizează procedura ad-hoc în circumstanțe excepționale, recent introdusă în regulamentul său de procedură. Această regulă poate fi aplicată atunci când o reformă instituțională, o inițiativă legislativă sau o modificare procedurală poate duce la „încălcarea gravă” de către un membru al Consiliului Europei a unui standard anticorupție. 

Coaliția PSD-ALDE, în lupta pentru salvarea propriilor lideri, a încălcat pe rând toate limitele unui comportament politic responsabil. A ignorat profesioniștii din domeniul justiției, care au solicitat ferm, prin organizațiile reprezentative, renunțarea la modificarea legilor justiției. A ignorat poziția celor mai importanți parteneri externi ai României și a organizațiilor internaționale din care România face parte, care și-au arătat clar dezacordul față de orice tentativă de subordonare a justiției. Nu în ultimul rând, a ignorat voința populară, exprimată de mai bine de un an prin cele mai mari manifestații din istoria post-decembristă a României.

Astăzi majoritatea parlamentară ignoră un lucru mult mai important decât toate cele amintite anterior: istoria României.