Echipa România100

Maria GHEORGHIU

Maria este co-fondator și Director Executiv al Asociației OvidiuRo. În 2010, a conceput și dezvoltat, în parteneriat cu Ministerul Educației, programul Fiecare Copil în Grădiniță, cu scopul de a încuraja prezența la grădiniță a celor mai săraci copii.

A coordonat ateliere de formare pentru peste 3.000 de profesori din comunități sărace, prin care îi ajută să integreze copiii cu risc de abandon școlar.. Succesul și impactul programului pilotat de OvidiuRo au determinat Parlamentul României să voteze, la finalul anului 2015, o lege ce transformă mecanismul central al programului pilot – stimulentul educațional sub formă de tichete sociale pentru grădiniță – în program de interes național, finanțat de la bugetul de stat.

În aprilie 2016, Maria a fost numită Consilier de Stat pe problematica incluziunii sociale la Cancelaria Prim-Ministrului Dacian Cioloș, unde a avut responsabilitatea implementării Pachetului anti-sărăcie.