Echipa România100

Ben MEHEDIN

Ben Mehedin s-a născut în Zlătunoaia, jud. Botoșani, în anul 1970. Ca formare profesională și-a desăvârșit studiile universitare în specialitatea Tehnologia Compușilor Macromoleculari la Facultatea de Chimie Industrială, a Universității Gh. Asachi din Iași, iar mai târziu cursuri post-universitare la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș – curs de Antreprenoriat Rural Integrat European, iar la USAMV Cluj – Master în Agricultură, Schimbări Climatice și Siguranță Alimentară.

În prezent, ca Manager de Comunități pentru Fundația ADEPT Transilvania, principalele responsabilități de îndeplinit sunt în relație cu sprijinul micilor fermieri și producători din zona Sighișoara – Târnava Mare, cu identificarea oportunităților de obținere a veniturilor suplimenare în gospodăria tradițională și în fermele de mici dimensiuni. Ben a acumulat experiență în comunicare, management de proiect, inițiere de proiecte, ghid național de turism, trainer și altele.

Ca manager de proiect în Economia Bazată pe cunoaștere a dobândit competențe de dezvoltare a comunităților locale și de muncă în administrație (proiect implementat de Ministerul Comunicațiilor și Primăria Laslea).

Întreaga experiență de muncă a creionat competențe în dezvoltare rurală, mai ales o dezvoltare cu utilizarea judicioasă, durabilă și etică a resurselor.