Echipa România100

Anca MAJARU

Anca este licențiată în arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București, unde a obținut titlul de doctor în arhitectură în 2016. A urmat studii de istorie în cadrul Universității București, s-a ocupat de cercetarea lumii nobiliare de epocă modernă în Europa Centrală și de Est și, în acest sens, a beneficiat de o bursă de cercetare ICR și de mobilități de studiu la Budapesta și Belgrad. Și-a continuat activitatea academică în cadrul UAUIM București, unde a coordonat seminarii de istoria și teoria arhitecturii vreme de șase ani.

A lucrat în sectorul public și privat, și este activă în mediul nonguvernamental, cu care colaborează de peste zece ani pe proiecte educative, sociale și culturale ce au ca scop creșterea interesului pentru cultură și încurajarea inovării în domeniul patrimoniului cultural. A desfășurat activități de cercetare și evidență a monumentelor istorice în cadrul Institutului Național al Patrimoniului și, în perioada octombrie 2016 - ianuarie 2017, a fost consilier al Secretarului de Stat privind patrimoniului cultural la Ministerul Culturii, în cadrul Guvernului condus de Dacian Cioloș.